Amor interzis

Si asa am intalnit-o pe ea...


Era doar o zi infernal de calduroasa a lunii august. Dupa o noapte intreaga de motait pe masina in timp ce tata conducea extrem de rapid, spre Mangalia.
Am ajuns in Mangalia pe la 11:30. Dupa un raid la un fast-food nu chiar asa de cunoscut, am plecat in cautarea unui loc de cazare, si ne-am gandit ca ar fi perfect sa ne cazam in acelasi loc ca in anii precedenti. La pensiune, la o familie care ne-a acceptat rapid si ne-am imprietenit.
Cand am ajuns la ei se facuse deja 16:46, deoarece fratele meu murea sa se dea intr-un tobogan aiurea.
Cand am ajuns acolo, muream de foame, dar nu am dat totul pe fata. Continuam sa zambesc, in timp ce domnul si doamna X ne salutau si ne intrebau cum a fost drumul, eu am mers direct in camera destinata mie si fratelui meu, si am inceput sa rontai seminte rapid.
-Roobeeert. Ti-e foame? striga doamna X
-Puutiiin. raspunsem eu, incercand sa maschez zgomotele de revolta facute de stomacul meu
Am coborat rapid scarile ce duceau spre etajul intai, acolo unde stateam eu si fratele meu.
...
După masă, ai mei au plecat cu familia X, cu tot cu copilul lor și fratele meu. Eu am rămas la pensiune, în caz că mai vine cineva și, după cum spusese domnul X, mai așteptam o familie pentru cazare. Mă apucasem sa spăl vasele când, am auzit-o. Vocea ei, mult cunoscută. Doar sporovăisem cu ea ore în șir la telefon, doar ea mă ajutase la mate atâtea ore în șir. Vocea-i, ca mierea curgea în camera prea liniștită.
-Bună. E cinevaa pe-aici?
Îmi continuam spălatul vaselor, atent la ele. Nu se putea să o aud pe ea. Doar... stătusem prea mult la soare și mă durea capul și halucinam.
Și asta ți se pare normal? mă întrebă o voce în capul meu.
Vasele erau așezate frumos, în uscător.
-Hei, strig de câteva minute bune, știi eu.... continuă ea.
Dar se opri în momentul în care îmi aruncasem privirea ca marea asupra ei.
-Nu- nu se poate... se miră ea.
Bagajele ei căzură cu putere la pământ, făcând zgomot cât să trezească toți morții. Apoi se aruncă în brațele mele, afundându-și capul în pieptul meu, udându-mi tricoul alb-negru cu Kuroshitsuji. Plângea. Plângea de fericire. Și odată cu ea, și eu...